Niciodată nu m-ascultă..

,,Cearta: un duet în game diferite" -Corneliu Stelian Popa

Știți melodia lui Smiley "De unde vii la ora asta?" Ei bine, zici că fix pentru mine a fost compusă piesa asta și nu de către Smiley, ci de către părinții mei. Am întârziat și eu puțin și iar au început discuțiile. Iar discuții pe aceeași temă de fiecare dată, iar aceleași replici, iar aceeași intonație, iar aceeași placă. Obositor... M-am săturat!

Vreau să nu mai dau atâtea explicații, să pot pleca și veni la orele la care vreau, să mă îmbrac cu ce îmi place, să ies cu cine vreau, să nu mai dau dau raportul pe ce am cheltuit banii (Acu pe bune! Dacă dai ceva cuiva, ce sens are interogatoriul de după? Asta e ca: "ai gel de duș în baie, dar ești întrebat de ce îl folosești"). Vreau să fiu independent/ă!!!

Cu fiecare ceartă mă îndepărtez mai tare de părinți. Simt o durere surdă în mine și un gol imens în care cad și nu mă mai poate opri nimeni.

Să nu vă imaginați că certurile între mine și ai mei sunt gălăgioase. Nu! Ele sunt ca la bibliotecă: în liniște, calme, cu argumente și cel mai rău, cu șantaj emoțional. Au citit și mei, nu știu unde, că certurile trebuie să aibă loc cu calm dacă vrei să rezolvi ceva. Întrebarea mea este, un vulcanul erupe în slow motion? Mai bine ar urla la mine în loc să îmi vorbească în felul ăsta. Așa m-aș descărca și eu și aș putea spune ce am pe suflet. Dar nu, ei sunt intelectuali!

Ați observat că certurile cele mai dese și intense sunt cele cu mama? Ea e cea posesivă și dominantă. Ea e cea care vrea să știe tot și o face într-un mod total aiurea. Și dacă îi spun, nu înțelege ce simt eu pentru că nu ascultă, nu mă aude, doar ea vorbește și vorbește de mă întreb de multe ori de unde are energia asta inepuizabilă de a cicăli. A urmat vreo școală de stresat, agasat, enervat, scos din pepeni copiii??? Dacă a făcut, sigur a terminat cu magna-cum-laude (atât am reținut și eu de la orele de latină)!

Eu vreau să am puterea de a decide, să nu mi se mai spună cum și ce să fac. M-am săturat de exemplele lor de "așa nu". Am înțeles că au luat decizii greșite când erau ca mine, dar asta li s-a întâmplat lor. Ar trebui să mă lase să văd ce decizie aș lua eu într-o situație similară. Explică-mi consecințele diferitelor decizii, dar nu îmi spune cum să fac!

De ce oare exagerează părinții cu ORICE? Își imaginează lucruri mult mai rele decât s-au întâmplat în realitate. Dacă s-ar strofoca puțin ar scoate cărți mai ceva ca Harry Potter, Stăpânul Inelelor sau oricare altă carte scrisă de Jules Verne. Și să vă mai spun ceva, dacă nu ar exagera așa, noi nu am ajunge să ascundem lucruri de ei, nu ar trebui să mințim, nu am avea gânduri și dorințe negre.

În fine, ideea este că părinții nu ne înțeleg, nu ascultă și nu empatizează. Aș vrea să observe (să-și facă timp pentru asta) că avem nevoie de spațiu, atât fizic cât și emoțional, să ne lase să luăm propriile decizii și să nu își mai facă griji pentru lucrurile care chiar nu sunt importante.