EL

E marți seara, fac câteva meciuri de LOL cu băieții...

Nu reușesc să mă concentrez deloc pierd meci după meci din cauza mea, îmi stă gândul doar la ea...

Cine e ea?  E colega mea de clasă, Alina Tipa pe care o plac încă din clasa a 9-a, 

Cea care m- a atras, atât prin aspectul fizic, cât și prin modul ei de a fi.

Suntem în ultimul an și gândul că nu mai am șanse să o văd după, parcă mă neliniștește cel mai tare..

În tot acest timp  nu am reușit să  intrăm în vorbă, tot ce discutam era legat de școală... atât de prost am fost ...

Mă pun să beau o bere, poate îmi mai fac curaj și îi scriu.

Dar ce naiba să îi scriu ?

Că si cu pandemia asta, nu ne-am mai văzut ...fix online-ul ne mai lipsea...

 Nici la modul direct nu pot să fiu, o să par un disperat: ,,Știi, mie îmi cam place de tine de prin a 9-a"

Las-o baltă, fraiere!

Mă duc să îmi mai iau o bere

În tot acest timp mai stau pe facebook, mai dau un scroll să văd ce a mai postat nou, 

Și mă-ntreb: ,,Ce naiba ar vedea la mine?"

Ea e genul de fată descurcăreață și foarte motivată să își atingă scopurile în viață.

Eu,  unul care abia știe ce vrea de la viață... nu degeaba se zice că băieții se maturizează mai greu.

La mine, pe principiul:  să iau bacul și să intru la Facultatea de Sport și după,  mai vedem,

 Ea? Să meargă la Cluj să facă Medicina Veterinară.,,

Bag ceva în el Cluj, la Brașov nu se putea?

Nu mai am bere....

E aproape 8, trebuie sa apară ai mei de la muncă.

Îl iau pe Tyson la o plimbare, poate reușesc să fac un video să îl pun la my day..,Așa îl vede și ea, dă un react, un mesaj ceva și altfel e, nu? Bună și berea asta la ceva,,,,

Ironia sorții e că, stăm și destul de aproape, ea la câteva blocuri distanță...,Mă duc în părculețul ei , fac de acolo un video, îl postez ...trece ceva timp dar,  nimic...

Mai dau două- trei ture de bloc  dar nici măcar nu l-a văzut .

Ma uit la Tyson, înghețat tot și...zic: "Nu are rost prietene, hai să mergem în casă!"

Morala ar fi următoarea: 

Și băieții plâng câteodată...

Și băieții iubesc...

Dar ei sunt cu picioarele pe pământ, 

Nu se prăbușesc de la primul sărut...

,,Iubire, sete de viață

Tu ești puterea creatoare

Sub care inimile noastre 

Renasc ca florile în soare, 

Și, îmbătate de-al tău farmec, 

Ce peste lume se așterne,

În tremurarea lor de-o clipă

Visează fericiri eterne!''

  Alexandru Vlahuță

EA

Nu înțeleg cum poate cineva să intre în viața ta, cu bocancii murdari de noroi, să-ți calce sufletul în picioare,,,și, totuși, să nu-i pese.

Cu ce drept? 

Iubirea asta, un sentiment plăcut și în același timp, un mix chinuitor între speranță și dezamăgire. Te poate urca pe culmi înalte, și totodată te poate face să cazi atât de adânc,..atât de adânc încât să nu mai găsești curajul să te ridici...

,,Iubirea adevărată nu există, draga mea!" 

Prima întâlnire, primii fluturași în stomac, prima îmbrățișare, primul sărut....

L-am iubit cu tot sufletul...poate mai mult decât îmi iubesc părinții. Aș fi fost în stare să mă dedic lui, cu totul!

Eram în clasa a 10-a...în vacanța de iarnă. Revelionul l-am petrecut la niște colege de liceu (cele mai bune prietene), în Vulcan, la o cabană.

Cum e tradiția, ne-am postat poze pe facebook, de anul nou și hop, mesaj de la El.

,,Bună! Ce faci..."- acesta a fost primul mesaj...dar, bineînțeles, nu s-a oprit aici.

Am continuat să vorbim pe messenger în fiecare zi. El insista să ne vedem, eu tot amânam...deși îmi doream, recunosc, să-l întâlnesc face to face.

Până într-o zi când am prins curaj și am decis să cedez. Recunosc, mi-aș fi dorit să ies de prima dată când m-a invitat, însă...mi-era teamă de reacția părinților mei...(i-am mințit,ce era să fac?!)

 Mi-am făcut curaj peste ceva zile și mi-am zis: Ce se poate întâmpla rău?!  Eu merg să mă întâlnesc cu El!

Zis și făcut! Ne-am întâlnit într-o stație de autobuz (loc pe care l-am stabilit cu o zi în urmă, la telefon). El a venit cu mașina lui (fiind mai mare decât mine cu 3 ani, avea carnet de conducere).

Sunt o fire foarte timidă la-nceput, abia scotea două vorbe de la mine...

Ne-am plimbat prin oraș, am mers la Belvedere.

A fost o întâlnire cum nu mă așteptam...

Pot spune că a fost o dragoste la prima vedere!! De ce spun asta?

Pentru că la această primă întâlnire am avut parte și de primul meu sărut! Pfff! Eram în al 9-lea cer, recunosc! Abia așteptam să le povestesc prietenelor mele cât mai multe despre această întâlnire (ceea ce am și făcut imediat ce am început școala după vacanța aceea). 

Totul roz, totul frumos! Așa cum e în orice cuplu, la început: numai lapte și miere...

Dar, cât să țină și asta?

Nu mult...dar nu mă refer la mine, desigur! Mă refer la EL!

Eu deja îmi imaginam că El este alesul, El este prințul acela de pe cal alb....

Însă...el nu gândea același lucru: nu vedea relația aceasta ca pe una de lungă durată...

Totul s-a terminat, brusc....așa cum a început! 

EL nu mi-a oferit nicio explicație, pur și simplu a încheiat tot! De ce?

Cu ce am greșit? De ce mă tratează ca pe un copil? De ce îmi vorbește cu indiferență?

Toată povestea aceasta...mi-a lăsat un gust amar și mii de nelămuriri...

Morala e următoarea:

Nu trăți iubirea la superlativ...veți fi dezamăgite! 

Gândiți la rece...

Iubiți, iubiți...dar cu grijă!