,,Acest chip din oglindă mă fixează

vrând să știe: Cine ești? Ce vei deveni?

și ironizându-mă: Nici măcar nu știi.

Smerită, mă fac mică și încuviințez

iar apoi, pentru că sunt totuși tânără,

scot limba.''

Eve Merriam ,,Conversation with myself'', 1964

Sunt ,,decât'' un adolescent și da, am puterea să visez. Și eu, și tu, si el, și ea... cu toții avem puterea să visăm! A visa nu costă nimic, ba din contră, are doar beneficii: a visa la un lucru, contribuie în timp la realizarea acestuia. A începe să vizezi la ceva, e ca o sămânță pusă la încolțit, care apoi, devenind plantă, îi vei culege roadele, numai dacă vei avea grijă de ea. Așa și cu un vis, trebuie avut grijă de el, întreținut, trebuie muncit pentru a-l îndeplini.

V-am spus că visul meu este să devin jurnalist? Ador această meserie. Încă din clasa a opta am ,,lucrat'' la acest vis, în momentul în care am ales profilul liceului la care doream să merg. Filologie bilingv-engleză. Visam la cursuri exclusiv în engleză, la un laborator fonetic ca-n filme și lecții care mai de care mai bine structurate și livrate către noi. 

Dezamăgirea mi-a fost enormă când am aflat că de fapt... cursurile vor fi desfășurate în limba română! (Guys, fiți foarte atenți înainte să vă alegeți liceul și profilul, documentați-vă foarte, foarte bine înainte.) Așadar, în curând mă voi afla în postura în care va trebui să aleg următorul drum-> cum care drum? Facultatea, frate... îmi doresc să merg la Facultatea de Jurnalism din București. Îmi doresc să absolvesc acolo, să fac voluntariat pe parcursul anilor de studii pe la vreo televiziune ceva, iar mai apoi să devin parte din echipa lor. 

Multă lume mi-a zis că ,,am carismă de prezentator tv''! Și ce să zic... ,,mi s-a urcat la cap''. Voi fi un jurnalist cum nu s-a mai văzut, mai ceva ca Esca și îmi voi face meseria cu mare responsabilitate. Am convingerea că voi ajunge acolo unde îmi doresc, pentru că eu cred în visul meu. Și totuși... dacă nu va fi așa? Aici intervine o problemă existenială pentru mine! 

Ai mei părinți nu sunt deloc de acord cu decizia mea. Jesus, parcă ar fi viitorul lor, nu altceva! Mama vrea să studiez Pedagogia și să devin profesor pentru învățământul primar, iar tata mă vede deja predând engleză! Fiecare discuție despre acest subiect se transformă într-o mare ceartă, în care mereu mi se reproșează că ,,nu știu ce fac cu viața mea''. Guys, e ok, părinții devin frustrați când văd atâta relaxare pe capul nostru. 

Dar de fapt... ce relaxare, că toate discuțiile astea cu ei nu fac altceva decât să mă bulverseze și mai tare! Aaa... și mai intervine și replica aia că: ,,copilul vecinului, ai vazut, e la Drept, mâine poimâine devine avocat! Avocat, nici mai mult, nici mai puțin! Și tu... ''Ah, de-aș avea și eu mai multă înțelegere din partea lor, frate... altfel ar sta treaba! Dar e ok, eu sunt o persoană luptătoare și știu ce vreau!''

De curând am citit o chestie: că în orașul meu există un centru unde poți merge pentru consiliere vocațională. Adică... pe principiul: nu știi ce vrei să devii când vei fi mare? Te ajutăm noi să afli! După ce am citit despre asta, am zis că e necesar să vă spun și vouă, pentru că este ceva super benefic pentru propriul viitor. Consilierea aceasta vocațională are scopul de a ne orienta spre o analiză din mai multe puncte de vedere a ,,problemei''. Alegerea vocațională trebuie să țină cont de toaaaaatte informațiile pe care le deținem despre noi: interese și abilități, personalitate și înclinații, bineînțeles ținând cont de realitatea cotidiană în care ne învârtim. La acest centru există specialiști ce ne pot edifica! 

Personal, chiar îmi voi face timp să merg. E gratis și îi voi și liniști pe ai mei un pic (sper!). Voi împăca și capra, și varza, doar va veni o părere din partea unui specialist, no? Și totuși... daca îmi vor spune că meseria de jurnalist nu e potrivită pentru mine? Asta-i bună! Poate mă îndrumă spre altceva! Voi reveni cu o postare despre asta. 

Până atunci, dați un search pe Google după un astfel de centru la voi în oraș, iar dacă avem printre noi persoane care au fost deja consiliate în acest scop, v-aș ruga să ne povestiți experiența voastră în rubrica de comentarii.

Morala este că noi, adolescenții, nu renunțăm cu una, cu două la ideile și visurile noastre și parcă nimic nu ne poate sta în cale să le înfăptuim. E doar o chestiune de timp până când și părinții vor înțelege acest aspect! 

Pe curând, va fi bine! Ținem aproape.